Kaufland a alocat 60 de mii de euro pentru construirea primului centru maternal din Anenii Noi

Chișinău, 10 aprilie 2018

În ajunul zilei de 8 martie, la Anenii Noi a fost inaugurat primul centru maternal, care va oferi suport și găzduire temporară mamelor cu copii aflate în dificultate. Noul serviciu social a devenit funcțional datorită sprijinului financiar Kaufland și a fost inițiat de CCF/HHC Moldova, în colaborare cu autoritățile publice locale.

Centrul maternal este destinat cuplurilor mamă-copil, inclusiv gravidelor aflate în ultimul trimestru de sarcină, care se află în situații dificile și riscă separarea copilului de familie. Este vorba de mame singure, mame minore, mame care provin din familii marginalizate, vulnerabile, neacceptate de familie/parteneri, victime ale abuzului, mame fără un loc de trai etc. Serviciile sociale în cadrul centrului sunt oferite gratuit, pe un termen scurt și mediu (3-12 luni). Mamele minore sunt găzduite până la împlinirea majoratului.

Mamele vor primi cazare, consiliere de îngrijire a copilului, asistență psihologică, juridică și socială individualizată de care au nevoie pentru a depăși situația dificilă.

Problema abandonului este una sensibilă, de aceea intervenția noastră este justificată prin asumarea unei responsabilități sociale față de cei care au nevoie de sprijinul nostru. Prin intermediul acestui proiect, ne dorim ca femeile să-și recapete încrederea în forțele proprii, să depășească fricile și să privească cu încredere în viitor”, susține Anna-Katharina Scheidereiter, manager CSR Kaufland.

Centrul a fost proiectat și dotat conform necesităților specifice ale mamelor cu copii mici. Astfel, suportul financiar oferit de Kaufland, în sumă de 60.000 de euro a fost valorificat pentru procurarea imobilului în care se află centrul maternal și a terenului adiacent. Instituția a fost asigurată cu tot echipamentul necesar, inclusiv mobilier pentru mame și copii, sistem sanitar, dormitoare, bucătărie etc.

La momentul inaugurării, centrul maternal din Anenii Noi găzduiește deja 4 cupluri mamă-copil, iar altele 2 sunt în așteptarea deciziei din partea Comisiei de protecție a copilului din raion.

Datorită acestui parteneriat trilateral, din primul an, zeci de familii vor rămâne împreună, își vor vedea copiii crescând, își vor putea găsi un loc de muncă, își vor schimba prezentul și viitorul. Acest fapt va face din Anenii Noi un oraș-exemplu în ceea ce privește asistența socială. Kaufland are o prezență globală, dar asta nu-i împiedică să aibă grijă de o acțiune locală. Mulțumim pentru încredere și parteneriat”, a menționat Liliana Rotaru, președintele CCF/HHC Moldova.

Secretarul de stat al MSMPS, Viorica Dumbrăveanu, a menționat importanța acestui parteneriat care vine să susțină proiectele sociale din țara noastră: „Cel mai frumos dar în viața fiecărui om este copilul, iar Centrul maternal inaugurat astăzi vine să consolideze relația mamă-copil și să prevină separarea copilului de familie”.

Potrivit Raportului Național elaborat pentru ONU privind implementarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului, în anul 2014, peste 168.000 de copii din Republica Moldova au fost afectați de migrație, iar 62.811 dintre aceștia se aflau la evidența sistemului de asistență socială. În perioada aceluiași an, 290 de copii au fost abandonați în maternități.

Contact