Interviu cu directorul Kaufland România și Republica Moldova: Prezența noastră pe piață înseamnă creșterea capacității producătorilor locali

https://media.kaufland.com/images/PPIM/AP_Content_150/rum/16/41/Asset_2301641.jpg

Toate magazinele Kaufland deschise în Republica Moldova vor fi dotate cu stații de încărcare pentru autoturismele electrice, toate instalațiile frigorifice din magazine vor fi fără freon și vor utiliza numai CO2, protejând astfel mediul înconjurător și resursele naturale, iar pentru creșterea capacității producătorilor locali de legume și fructe, compania deja finanțează programul Global G.A.P.

Despre aceste lucruri, dar și alte planuri ale companiei, directorul general Kaufland România și Moldova, Marco Hößl, a vorbit într-un interviu pentru Mold-Street.com.

Astăzi avem deja listate peste 100 de produse moldovenești în magazinele din România. Doar vinurile importate anul acesta în România din Republica Moldova vor depăși valoarea de 2 milioane de euro. Cred că prin intrarea Kaufland pe piața Republicii Moldova potențialul produselor moldovenești care vor putea fi listate și importate va cunoaște o creștere enormă. Vrem să ne dezvoltăm împreună cu furnizorii noștri regionali din Republica Moldova și vrem parteneriate pe termen lung care să le ofere siguranța că merită să investească în industria alimentară și agrară. Sortimentul nostru din România este în proporție de peste 51% „Made in România” și obiectivul nostru în Republica Moldova va fi de a crește cota produselor moldovenești de la an la an”, a declarat directorul general Kaufland România și Moldova, Marco Hößl.

Una din soluțiile oferite de Kaufland pentru producătorii agricoli este programul de certificare Global G.A.P.

Acest program reconfirmă angajamentul Kaufland de a sprijini producătorii din Republica Moldova prin oferirea soluțiilor concrete pentru dezvoltarea acestora și promovarea valorii produselor moldovenești. Produsele care vor obține certificarea Global G.A.P. vor fi disponibile, treptat, pe rafturile magazinelor Kaufland din Republica Moldova. Costurile aferente obținerii acestei certificări internaționale, respectiv costurile pentru servicii de consultanță, training-uri, analize de sol și apă, construirea planurilor de acțiune personalizate, implementare și evaluare, vor fi achitate integral de către Kaufland. Recent a fost încheiată prima etapă a programului Global G.A.P. la care au participat 15 producători de fructe și legume din Republica Moldova. Respectiv, culturile cu care s-au înscris producătorii în acest program au șansa să obțină una dintre cele mai importante certificări de calitate recunoscută la nivel mondial.

În cadrul aceluiași interviu, Marco Hößl a declarat că rețeaua Kaufland acordă o atenție deosebită protejării mediului înconjurător, prin urmare toate magazinele vor beneficia de o instalație de climatizare ecologică – un sistem complex modern care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice și care permite economisirea resurselor naturale, cu responsabilitate față de mediu. Dacă pe timp de iarnă încălzește magazinul, pe timpul verii instalația inversează procesul, pentru a obține în magazin temperaturi ambientale plăcute și în concordanță cu standardele de sănătate publică. De asemenea, toate instalațiile frigorifice din magazin sunt fără freon și utilizează numai CO2, protejând astfel mediul înconjurător și resursele naturale. Mai mult, toate magazinele vor fi dotate cu stații de încărcare pentru autoturismele electrice, ținând cont de cele mai moderne tehnologii existente pe piață.

În această direcție am donat două mașini electrice în Republica Moldova și dorim să continuăm acest demers și cu alți parteneri. Nu în ultimul rând, analizăm și ne dorim să implementăm soluții pentru colectare selectivă a deșeurilor în toate magazinele Kaufland și valorificarea acestora, precum valorificarea deșeului organic (compostare / biogaz ). În funcție de proiect și de cerințele infrastructurii zonei urbanistice, magazinele Kaufland vor fi dotate cu suficiente locuri de parcare, fie se va opta pentru parcare etajată sau subterană”, a declarat Marco Hößl.

Citește articolul integral pe www.mold-street.com.