Se încarcă lista de magazine

Se încarcă...
Oferte afișate pentru

Ultimul magazin selectat
kaufland.md/retete
Fără gluten

Dip picant cu fructe și ricotta

Cel mult 60 minute
Simplu
Scanând codul QR, rețeta va fi accesată din mobil sau tabletă. Dai clic, și toate ingredientele se adaugă automat în lista de cumpărături.

Valori nutritive

(Per porție)
  • 195/​816
    kcal / kJ
  • 27 g
    carbo-hidrați
  • 7 g
    proteine
  • 7 g
    grăsimi

Valori nutritive

(Per porție)
    195/816 kcal/kJ, 27 g carbo-hidrați, 7 g proteine, 7 g grăsimi

Ingrediente (4 porții)

3 păstăi de cardamom verde
1 măr pentru gătit, circa 225 g, curățat și tocat grosier
125 g curmale uscate
1 praf scorțișoară măcinată
250 g brânză ricotta

Pentru servit:

crudități, cum sunt feliuțe de mere verzi sau roșii, curățate de coajă, morcovi, batoane de țelină și castravete, felii de ananas, struguri fără sâmburi și felii de carambola

Util

  • Dulceața naturală a curmalelor le face un îndulcitor excelent în deserturi, prăjituri și chutney-uri. Aici, curmalele sunt gătite alături de mere și condimente aromate într-un dip potrivit a fi servit cu fructe și legume. Îl poți folosi și ca topping original pentru pâine prăjită, gogoșele sau crostini dulci.

  • Savurează preparate fără gluten

    Când mergi la cumpărături, ai grijă să alegi produse fără gluten.


Preparare

    1

Se zdrobesc cu grijă păstăile de cardamom, cu partea lată a unui cuțit de bucătărie, ca să se desfacă, apoi se scot semințele. Păstăile se aruncă, iar semințele se zdrobesc cu lama cuțitului. (Acest lucru poate fi făcut și folosind un mojar.)

    2

Se pun într-o cratiță merele, curmalele (fără sâmburi și tocate grosier), semințele zdrobite de cardamom și scorțișoara împreună cu 200 ml apă. Se dă amestecul în clocot, la foc mediu, amestecând ocazional. Se micșorează flacăra și se fierb 10 minute, până ce merele sunt gătite, iar curmalele sunt moi și pulpoase. În acest timp se amestecă ocazional.

    3

Se ia cratița de pe foc și se lasă să se răcească. Când mixtura de mere este rece, se incorporează brânza ricotta. Se păstrează dipul acoperit, în frigider. (Se păstrează bine maximum 3–4 zile.)

    4

Se servește într-un bol sau alt vas adânc înconjurat de un asortiment de crudități.