Se încarcă lista de magazine

Se încarcă...
Oferte afișate pentru

Ultimul magazin selectat

Cherimoya: fructul exotic

Cherimoya aparține familiei Annonaceae și este cunoscut drept un fruct agregat. În traducere. „Chirimuya“ înseamnă semințe reci. Arborele acestui fruct poate crește până la o înălțime de zece metri, dar prima recoltă se poate culege abia după șapte ani. Cherimoya este originară din Columbia de Sud, Ecuador și nordul statului Peru și era un aliment foarte important și pentru incași.

Informații utile

Cherimoya are următoarele proprietăți speciale

Cherimoya proaspăt, în detaliu

Cherimoya are forma unei inimi, iar coaja este verde deschis, groasă și netedă. Gustul amintește de pere, banane sau zmeură. Pulpa fructului se poate consuma direct din coajă, dar sâmburii negri trebuie îndepărtați.

Cherimoya este un fruct sălbatic care crește la înălțimi cuprinse între 1.500 și 1.900 de metri. Are nevoie de cinci până la opt luni pentru a se coace. Aspectul exterior al fructului de cherimoya ne amintește de niște solzi, iar în interior, în pulpa fructului, are sâmburi negri, asemănători boabelor de cafea. Numărul de sâmburi este un indicator al calității.


Proveniență

De unde provine cherimoya?

Cherimoya este originar din America de Sud. Acolo se poate întâlni în zonele înalte din Peru, Columbia, Bolivia și Ecuador. În cele din urmă, fructul a ajuns și în Mexic. În prezent, se poate întâlni în orice zonă cu climat subtropical și se cultivă în țări precum Spania sau Israel. Spania este lider în export. Fructul de cherimoya este foarte sensibil, iar transportul este dificil. Se usucă în timpul transportului către țări îndepărtate. Astfel, Europa preferă să importe fructul din Spania, deoarece aici fructele se coc printr-o metodă de cultivare specială.


Sezon

Când este sezonul fructelor de cherimoya?

Sezonul de cherimoya durează din septembrie până în februarie.


Utilizare și depozitare

La ce se poate folosi cherimoya și cum se depozitează?

Cherimoya proaspăt, în detaliu

Cherimoya se poate folosi în salate de fructe, deserturi și smoothie-uri. Datorită aromei fine care amintește de banane și vanilie, oferă preparatelor un gust deosebit. Dacă fructul de cherimoya este încă necopt, se poate depozita la temperatura camerei pentru a se coace. Fructul este copt atunci când îl apăsăm ușor și rămâne o indentație în pulpă. Ne putem da seama și după decolorarea cojii. Cherimoya sunt fructe sensibile la frig și nu se pot depozita în frigider decât pe perioade scurte.


Ingrediente

Ce conține cherimoya

Cherimoya conține cantități ridicate de vitamina C, magneziu, calciu și potasiu. Acest fruct subtropical conține și cupru și potasiu. În concluzie, cherimoya este un fruct exotic sănătos și plin de vitamine.

Valoare nutritivă
 

kcal: 63 kcal

Carbohidrați: 13,6 g

Proteine: 1,5 g

Grăsimi: 0,2 g

Vitamine

 

Vitamina A: 1 µg

Vitamina B1: 0,09 mg

Vitamina B2: 0,11 mg

Vitamina B6: 0,1 mg

Vitamina C: 15 mg

Vitamina E: 0,5 mg

 

Minerale

 

Calciu: 15 mg

Fier: 0,6 mg

Potasiu: 250 mg

Magneziu: 25 mg

Sodiu: 8 mg